LECTIO
HERMAN HESSE (1946-N.)- JOCUL CU MĂRGELE DE STICLĂ COTA GER8217H58
Acesta este citatul meu preferat din Hesse: ,,Pe drumul lung de la peşte, pasăre şi maimuţă pînă la animalul belicos al timpurilor noastre, pe drumul acesta lung, la capătul căruia sperăm să devenim oameni şi zei, nu cei <<normali>> ne-au împins înainte, din treaptă în treaptă. Dimpotrivă, normalii au fost întotdeauna conservatori… O maimuţă normală nu s-ar fi gândit niciodată să-şi părăsească adăpostul din copaci şi să meargă în două picioare pe pămînt. Cel care a încercat mai întîi acest lucru a fost fantastul, visătorul, individualistul, poetul şi inovatorul…Normalii sînt meniţi să păstreze forma existentă…pentru a se asigura pe ei înşişi. Fantaştii, în schimb, nu se dau înapoi să facă salturi, să viseze negînditul, pentru ca, cine ştie, într-o bună zi, peştele să devină animal de uscat, iar maimuţa- om.”, iar cartea aceasta este una dintre cărţile mele de suflet. Se spune despre această carte, pe care Hesse a redactat-o de-alungul a doisprezece ani, când deja depăşise patru decenii de activitate literară, că e ,,o lucrare reprezentativă şi definitorie pentru maestrul aflat la apogeu, întocmai cum pentru Michelangelo e statuia lui Moise.” Cartea ne îndrumă spre Goethe, spre conflictul dintre pornirile serafice şi demonice ale sufletului omenesc, spre ciocnirea dintre ideal şi realitate pe măsură ce urmărim biografia lui Josef Knecht magister ludi (maestru al jocului) ce vieţuieşte prin anul 2400 (dar romanul nu e unul de anticipaţie!) şi reprezintă un succesor de-al nostru cu o alcătuire spirituală superioară.
Romanul ,,nu oferă o lectură uşoară, cititorul nu-i va parcurge paginile pe nerăsuflate, dar pînă la urmă va fi răsplătit generos şi va afla multe temeiuri pentru a aşeza volumul printre cărţile sale de căpătîi”.
GABRIEL GARCIA MARQUEZ (1982-N.)-INCREDIBILA ŞI TRISTA POVESTE A CANDIDEI ERENDIRA ŞI A BUNICII SALE FĂRĂ SUFLET COTA SPA 821(861)/G19
Acest volum conţine şapte dintre ,,cele mai reuşite povestiri scurte ale autorului columbian” şi-n ciuda faptului că au peste patru decenii sunt foarte actuale. Titluri ca: ,,Marea timpului pierdut”, ,,Înecatul cel mai frumos de pe lume”, ,,Moarte constantă dincolo de dragoste”, ,,Balacaman cel bun, vânzător de miracole” sau titlul nuvelei ce-a dat şi numele cărţii, par a ascunde doar metehne umane vechi de când lumea (nimeni nu-i profet în ţara lui, apreciem mai mult lucrurile ori oamenii deabia după ce-i pierdem, lăcomia şi setea de putere ne abrutizează, tranformă dragostea în perversiune, vânzători de iluzii ce se inspiră ad hoc din ignoranţa ori deznădejdea mulţimii excrocate, sărăcia, la fel ca orice alte lipsuri, naşte monştrii, faptul că eşti diferit de cei din comunitatea ta, care te vor şi respinge pentru asta, nu înseamnă că eşti mai prejos decât ei, deseori eşti doar neînţeles pentru că ai o altă măsură a valorii) şi cu toate acestea ele ne fac să plonjăm în cotidian. Iată câteva citate: ,,pentru a duce mai departe viaţa asta de ministru mi-e de ajuns mutra mea de prost”, ,,puşcaşii marini ne invadaseră patria sub pretextul de a stârpi frigurile galbene şi, în trecere, decapitau nu doar pe cei băştinaşi… ci şi pe metişi din distracţie, pe negri din obijnuinţă şi pe hinduşi… apoi au ras de faţa pământului fauna şi flora şi ce mai reuşiseră din regnul mineral, pentru că specialiştii lor în problemele noastre îi învăţaseră…” , ,,Pe mine nu mă interesează milostenia, ci contrabanda.”, ,,senatorul făgădui maşini de fabricat ploaia, crescătorii mobile de animale domestice, balsamuri ale fericirii…, ciorchini de clopoţei la ferestre”, ,,în campania electorală…duceau prin sate, în cursul manifestărilor oficiale, camioane cu indieni tocmiţi pentru a îngroşa rândurile mulţimii… şi furgonete cu actori…”
Aşadar nimic nou sub soare dar, povestite de Marquez, toate trec parcă pragul realismului dur şi intră-n legendă.
