| LECTIO
ERNEST HEMINGWAY (1954-N.)- ADIO, ARME Acţiunea se petrece în timpul primului război mondial în mare parte în nordul Italiei şi este o frumoasă poveste de dragoste care, deşi e scrisă de-un american nu are happy end. Tânărul locotenent american Frederic Henry, înrolat în armata italiană, se îndrăgosteşte de frumoasa infirmieră voluntară britanică Catherine Barkley, ce rămăsese văduvă înainte de nunta cu logodnicul, alături de care crescuse şi cu care fusese împreună opt ani, mort pe front. Rănit la picior de un obuz care i-a ucis pe soldaţii ce-l însoţeau, Henry ajunge la Spitalul american din Milano, însoţit la scurt timp de Cathe, cu care petrece vara lui 1917 recuperându-se-n urma operaţiei la genunchi. Propus pentru medalia de argint şi-ndrăgostit nebuneşte de Cathe, Henry doreşte să se căsătorească cu ea, dar formalităţile italiene ,,erau înspăimântătoare”. Fericirea celor doi e umbrită de hepatita alcoolică a lui Henry, ce-i obligă să renunţe la concediul de recuperare de pe malul lacului Maggiore. Între cursele de cai, ieşirile la clubul ofiţerilor şi întâlnirile cu Cathe, viaţa lui Henry pare perfectă până în luna octombrie, când Cathe îl anunţă că nu a reuşit să scape de sarcina de trei luni, oricât încercase şi se hotărăsc să păstreze copilul. Ei petrec ultima noapte, înainte de întoarcerea lui Henry pe front, într-un hotel sordid, singurul disponibil, iar atmosfera de acolo pare să contamineze întregul parcurs viitor al lor. Pe front Henry coordonează ambulanţele care se retrăgeau, e condamnat, dintr-o eroare, la moarte pentru părăsirea trupei, dar reuşeşte să scape, ajungând cu trenul în Milano. Împreună cu Cathe trec cu o barcă-n Elveţia, unde rămân până-n martie 1918 când ea moare la naşterea fiului lor, mort şi el în urma unor complicaţii. |
LECTIO
decembrie 19, 2011 de cinenicinutegandesti